dr. Jecan

097Dr Radu Cristian Jecan desfășoară în prezent activitatea clinică în cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” în Bucuresti, fiind Șef de Lucrări.

Dr Radu Cristian Jecan s-a născut în 1967 la Deva. S-a mutat în Cluj-Napoca din 1975, absolvind Universitatea de Medicina “Iuliu Hatieganu” în 1992.


 

In perioada 1992 – 1995 a activat ca medic intern în Clinicile Chirugie I si Clinica de Chirurgie Pediatrica, unde a colaborat continuu cu Prof Dr Toma T Mugea, personalitate recunoscuta a chirurgiei estetice. Din 1995 si-a început pregatirea ca medic rezident în chirurgie plastica la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastica sub indrumarea Prof Dr V. Borcea. A promovat examenul de medic specialist chirugie plastica în 1999.

Din 1999 , prin concurs , devine Asistent Universitar la Universitatea de Medicina “Carol Davila” Bucuresti, cu integrare clinica la Spitalul Universitar de Urgenta, unde a lucrat timp de 10 ani.. In 2003 dobandeste prin examen gradul de medic primar si este admis la doctorat la Universitatea de Medicina “Iuliu Hatieganu”, sub conducerea Prof. Dr Aurel Andercou. Obține titlul de Doctor in Științe Medicale in 2010. Din 2011 devine prin concurs Șef de Lucrări în cadrul Universității de Medicină “Carol Davila” București.

In 2003 sustine si promoveaza examenul EBOPRAS – http://www.ebopras.org/Diplomates.htm

Din 2008 ocupa prin concurs postul de medic primar chirurgie plastica si reconstructiva la Spitalul Clinic de Urgență “Prof. Dr. Agrippa Ionescu”

Din 2000 a inceput activitatea medicala privata în cadrul Centrului Medical Apolo si din 2008 la Centrul Medical Academica , ambele din Bucuresti.

Pregatirea lui profesionala teoretica si practica a fost continua si complexa , prin expunerea constanta la o bogata cazuistica. A rezolvat sau contribuit la rezolvarea a numeroase cazuri (peste 10.000 interventii, dintre care 8000 ca prim operator) de chirurgie plastica , reconstructiva si estetica. Expunerea graduala si continua la o patologie diversa, sub indrumarea unor personalitati chirugicale din tara si strainatate garanteaza competenta lui profesionala. Activitatea didactica cu studentii si medicii rezidenti asigura conectarea permanenta la ultimele progrese teoretice si practice internationale. Corespondenta regulata cu colegi de marca din strainatate asigura sprijinul opiniilor unor experti în abordarea unor cazuri dificile sau complexe.

________________________________________________________________________________________________

Este membru fondator în Societatea Romana de Chirurgie Estetica (1994), în al carei Bord Director este în prezent. Detine functia de Vicepresedinte al Societatii de Microchirurgie, alaturi de Prof. Dr. Alexandru V. Georgescu, din cadrul Asociatiei Chirurgilor Plasticieni din România, condusa de Prof. Dr. Ioan P. Florescu.

A urmat numeroase cursuri de pregatire profesionala din tara si strainatate.

Este Doctor în Științe Medicale din 2010, titlul conferit de Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca.

Rating pentru articolul dr. Jecan : 3.76/ 5 bazat pe 75 voturi.